Investigatii

Patru candidați pentru șefia Poliției Rovinari

 | 26 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Reprezentanții IPJ Gorj organizează concurs și pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliției orașului Rovinari, cu recrutare din sursă internă. Examenul va avea loc pe 8 iunie, iar proba de concurs va consta în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale. Înscrierile s-au încheiat, patru candidați depunându-și dosarul. “Proba de concurs va consta în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video. Evaluarea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare este minim 7,00”, se precizează într-un comunicat de presă.

Semnatura eletronica CertDigital

În prezent, instituția este condusă de Petre Vrăjitoru. Acesta a fost împuternicit recent șef al Poliției orașului Rovinari, în locul lui Minel Sanda, care conduce Secţia Poliţie Rurală Rovinari.
Comisarul de Poliție Minel Sanda a participat la concursul organizat anterior pentru șefia Poliției orașului Rovinari, însă a fost declarat respins, după ce a susținut interviul structurat pe subiecte profesionale. Bărbatul împuternicit în 2016 să conducă instituția a obținut nota 5,07. Contracandidatul său a obținut nota 3,90, fiind declarat “respins”. În 2012, în perioada în care era ofițer la Serviciul de Investigare a Fraudelor Gorj, Minel Sanda a avariat patru autoturisme, după ce a condus mașina sub influența băuturilor alcoolice. Acesta era în concediu în momentul producerii evenimentului.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL