Patru incendii în doar şase ore

423

Noapte de foc pentru pompierii gorjeni. Într-un interval de aproximativ şase ore, aceştia au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a nu mai puţin de patru incendii izbucnite pe raza judeţului Gorj. Patru case şi un depozit de furaje au fost afectate de flăcări, iar un bătrân din Dăneşti a ajuns la spital cu arsuri pe 74% din suprafaţa corpului.

Primul incendiu a izbucnit cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în satul Tămăşeşti din comuna Băleşti. Din cauza efectului termic degajat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile, o casă aflată în construcţie şi un depozit de furaje pentru animale au fost cuprinse de flăcări. 15 subofiţeri şi trei autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu au intervenit şi au reuşit să lichideze incendiul, însă pagubele au fost destul de mari. „Au ars acoperişul casei pe aproximativ 250 mp, obiecte de mobilier, circa două tone de plante furajere şi au fost găsite moarte un cal, două vaci şi 20 de capre”, a anunţat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Intervenţia pompierilor militari a durat aproximativ şapte ore. La câteva minute după miezul nopţii, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Novaci au intervenit în satul Radoşi din comuna Crasna, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, tot din cauza efectului termic degajat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile. Flăcările au distrus acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 120 metri pătraţi.

Bătrân transportat la spital în stare gravă
Un al treilea incendiu a izbucnit în jurul orei 02:00, în satul Trocani din comuna Dăneşti. Casa unui bătrân a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului căzut din sobă. Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu au intervenit şi au reuşit să stingă incendiul, însă proprietarul locuinţei a suferit arsuri de gradul II şi III pe circa 74 % din suprafaţa corpului. Acesta a fost preluat de către o ambulanţă înainte de sosirea la locul intervenţiei a echipajelor ISU Gorj, ulterior fiind transportat la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Ultimul incendiu a izbucnit ieri dimineaţă, în satul Tetila din Bumbeşti-Jiu. Casa unei localnice a fost cuprinsă de flăcări din cauza efectului termic al curentului electric. Incendiul a fost stins de un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Bumbeşti Jiu, arzând doar câteva obiecte de mobilier şi articole de îmbrăcăminte.

Recomandări
Pentru a preveni incendiile ce au ca şi cauză probabilă „exploatarea cu defecţiuni sau amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de coşurile de fum”, ce pot avea consecinţe din cele mai grave, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj reaminteşte cetăţenilor câteva măsuri de prevenire a incendiilor specifice: coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii; cele din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei a coşurilor la 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat de azbest; la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului; nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.; coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m; acestea vor fi permanent verificate şi întreţinute.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here