Investigatii

Pedeapsă mai blândă pentru pakistanezul de la Samarinești!

 | 03 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Cetățeanul pakistanez care anul trecut și-a snopit în bătaie soția și un vecin din Samarinești, după care și-a luat băiatul minor și a fugit cu acesta din țară, fiind prins în Bulgaria, și-a aflat acum verdictul definitiv, Curtea de Apel Craiova pronunțând o sentință în acest sens. Pedeapsa stabilită de magistrați este mai mică decât cea dispusă de judecătorii gorjeni în cursul anului trecut, Zaman Faisal fiind achitat pentru acuzația de lipsire de libertate în mod ilegal. De la 8 ani și 2 luni cât primise la Târgu-Jiu, acesta s-a ales acum cu o condamnare aproape la jumătate față de pedeapsa respectivă.

Semnatura eletronica CertDigital

“Contopeşte pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul Zaman Faisal urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 40 zile închisoare, în regim de detenţie”, a dispus instanța din Bănie. Prin sentința respectivă pakistanezului i se interzice să vorbească sau să se apropie vreme de 3 ani de victimele sale, respectiv soția, Ioana Cărăgui, și vecinul, Mircea Jianu. Inculpatul a mai fost obligat să achite circa 5500 de lei pentru spitalele de la Târgu-Jiu și Craiova, precum și pentru Ambulanța Gorj, drept cheltuieli medicale suportate de instituțiile respective cu tratarea victimelor sale.
Reamintim că, Zaman Faisal se stabilise de câțiva ani la Samarinești, în satul Larga, după ce o cunoscuse în Grecia pe Ioana Cărăgui. Cei doi au făcut un copil, iar apoi s-au stabilit în apropiere de Motru, femeia mai având și alți copii din alte relații de concubinaj. Pakistanezul s-a simțit la un moment dat înșelat, iar pentru a se răzbuna și-a bătut soția și pe un vecin pe care îl suspecta că are o relație cu Ioana Cărăgui. După episodul violent, Faisal și-a luat copilul minor și a fugit cu el din țară, fiind prins de autoritățile bulgare după ce polițiștii din Motru îl dăduseră în urmărire internațională. Fiul răpit a fost adus în țară de Direcția pentru Protecția Copilului Gorj și plasat sub tutela statului.
Gelu Ionescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL