Investigatii

Percheziții la Târgu-Cărbunești, după furt de țiței

 | 05 septembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Polițiștii au efectuat, duminică, percheziții în casele celor trei bărbați acuzați de furt de produs petrolier. Doi dintre suspecți locuiesc în comuna Jupânești, iar al treilea la Târgu-Cărbunești. Aceștia au fost opriți cu focuri de armă, în noaptea de joi spre vineri, după ce au fost prinși în timp ce furau țiței.
”Au fost efectuate trei percheziţii domiciliare. De la domiciliul unuia dintre bărbați au fost ridicate două recipiente goale, din plastic cu capacitatea de 1.000 de litri fiecare, asemănătoare cu cele găsite în autoutilitara surprinsă în flagrant în noaptea de 30-31 august. Totodată, de la domiciliul unui alt bărbat cercetat a fost ridicat şi indisponibilizat un autoturism înmatriculat în Suedia, ce prezenta în interior pelicule de produs petrolier, respectiv ţiţei. Cercetările continuă în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză”, anunță reprezentanții IPJ Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital

”A fost necesară folosirea armamentului din dotare”
Potrivit IPJ Gorj, cei trei bărbați au fost depistați în timp ce furau ţiţei dintr-o conductă amplasată pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti. Hoţii s-au speriat şi au fugit, însă au fost opriţi cu focuri de armă. Bărbaţii reuşiseră să sustragă, cu ajutorul unei instalaţii artizanale, nu mai puţin de două tone de produs petrolier. Cei doi bărbaţi din Jupâneşti şi suspectul în vârstă de 36 de ani, din Târgu-Cărbuneşti s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat. Se pare că aceştia nu se află la prima faptă de acest gen, însă, cu toate acestea, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti au dispus eliberarea indivizilor, după 24 de ore petrecute în arest. ”La data de 1 septembrie, polițiști din cadrul IPJ Gorj – Serviciul Ordine Publică și Poliţia Târgu-Cărbuneşti, după o perioadă de documentare și activități specifice pentru prevenirea furturilor de produse petroliere, au organizat o acțiune nocturnă în zona unui colector de pompare a ţiţeiului de pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti, ocazie cu care au surprins în flagrant trei persoane care s-au branşat la colector printr-o instalaţie artizanală cu furtun, pentru a încărca două bazine de 1000 litri fiecare, aflate într-o autoutilitară.
La vederea organelor de poliție, cele trei persoane au fugit de la fața locului, fiind necesară folosirea armamentului din dotare pentru prinderea şi imobilizarea acestora, nefiind înregistrate victime omeneşti.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL