Pieton acroşat în parcarea unui complex comercial

399

O persoană, în vârstă de 52 de ani, din Crasna, a ajuns la spital după ce a fost acroşată de un autoturism. Şoferul maşinii este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentul rutier s-a produs în parcarea unui complex comercial din municipiul Târgu-Jiu. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că P.Ş., în vârstă de 64 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, a acroșat pe G.A., în vârstă de 52 ani, din comuna Crasna, care se deplasa ca pieton. Victima a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul Județean din Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here