Investigatii

Ponta a comentat “dezastrul” PSD de la Deva, după cel de la Târgu-Jiu

 | 07 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Duminică, au fost alegeri și pentru Primăria Deva, candidatul PSD susținut de toată conducerea centrală a partidului fiind învins la scor de către reprezentantul PNL în această bătălie, locul trei fiind obținut de un medic independent, sprijinit de Pro România, partidul lui Victor Ponta nefiind încă înregistrat oficial în acte în momentul începerii campaniei electorale. Omul susținut de Ponta a luat peste 13% din voturi, în timp ce liberalul Florin Oancea a câștigat cu 41%. Social-democratul Petre Mărginean a obținut puțin peste 24%, ceea ce, în opinia lui Ponta, nu reprezintă altceva decât un nou „dezastru” pe care Liviu Dragnea trebuie să și-l însușească. ”Vechiul” dezastru este înfrângerea PSD în vară la alegerile de la Târgu Jiu, deputatul de Gorj fiind convins că de acum încolo partidului de guvernământ îi va fi tot mai greu să cosmetizeze eșecurile electorale. “În stilul practicat în mod tradițional de Dragnea, Stănescu și alți baroni din “Cartel” campania s-a bazat pe voturi cumpărate, manipulate sau obținute în mod mecanic doar pentru că pe buletinul de vot scrie “PSD” / ca și la Târgu-Jiu a fost o iluzie care s-a terminat prost. După ce ai pus un candidat care este proprietarul Antena 1 Deva, după ce ai dus în oraș în 2 săptămâni Președintele PSD, prim-ministrul și jumătate din Guvern plus Primarul General al Bucureștiului, după ce ai făcut milioane de promisiuni, ai cheltuit o mulțime de bani și ai folosit toate instituțiile publice locale și deconcentrate să reușești să convingi doar 5.000 de oameni să te voteze este un dezastru pe care degeaba îl cosmetizezi. Suntem la mai puțin de 1 an de la alegerile parlamentare din Decembrie 2016 și acum Dragnea poate să vadă din nou care este adevărata lui valoare electorală în afara Teleormanului / dacă PSD rămâne sub controlul “Cartelului” ce credeți că va face la viitoarele alegeri din 2020??? ( Nu vorbesc de prezidențiale pentru că acolo blatul este deja făcut și PSD va avea un candidat “de formă” care să îl încurce pe Tăriceanu)!”, a comentat Ponta pe rețeaua de socializare.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL