Ponta, audiat ca martor într-un dosar al lui Ghiță

563

Fostul premier Victor Ponta a fost audiat, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție ca martor într-un dosar care îl vizează pe prietenul său Sebastian Ghiță, fostul deputat aflat acum în Serbia fiind judecat pentru fapte de corupție alături de alți șefi de Poliție și Parchet din Prahova. Deputatul de Gorj a trebuit să dea explicații cu privire la o posibilă promovare pe care i-ar fi promis-o fostului șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Mihail Tudose. Cel din urmă susținea în urmă cu doi ani că a avut cu Ponta o întâlnire la Guvern, când deputatul era și premier, și i-ar fi propus să devină șeful Departamentului de Luptă Antifraudă sau la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Sebastian Ghiță ar fi fost cel care ar fi insistat pentru ca întâlnirea să aibă loc, însă Ponta a negat, ieri, în sala de judecată că fostul deputat i-ar fi cerut vreo promovare a lui Tudose pe vreo funcție. “Nu îmi mai aduc aminte ce am declarat la urmărirea penală, pentru că în acea perioadă aveam o relaţie mai tensionată cu procurorii de la DNA Ploieşti. L-am întâlnit pe procurorul Tudose de două ori”, a explicat Ponta, care a menționat însă că a fost vorba despre întâlniri ocazionale, de scurtă durată, care nu aveau legătură cu sediul Guvernului. “Prima dată, am fost invitat la Sinaia la căsătoria unui prieten de-al meu şi Tudose era naşul de cununie. În acea calitate, Tudose m-a întâmpinat, m-a salutat şi am schimbat câteva cuvinte. Anterior, la biroul meu din Bucureşti, am fost înştiinţat de şeful de Cabinet că Tudose mă căuta să îmi dea o invitaţie. Fiica mea face pian, iar fiica mea avea un concert de pian la Ploieşti. Întâlnirea a durat 30 de secunde. Mi-a dat invitaţia şi i-am promis că, dacă programul îmi va permite, o să onorez invitaţia. Nu am reuşit să mă duc”, a menționat Ponta. Deputatul a explicat și că, după nunta la care a participat, și-a întrebat doi buni prieteni dacă a greșit sau nu prin participarea la acel eveniment, după ce a aflat cine este nașul. “Singurele persoane cu care am vorbit despre Tudose, după acea nuntă, au fost Robert Cazanciuc şi Tiberiu Niţu. Amândoi erau din Prahova şi m-am gândit că îl cunoşteau mai bine ca mine. I-am întrebat dacă îl cunosc şi dacă este o problemă că am fost la o nuntă unde el fusese naş. Când am acceptat să merg la nuntă, nu ştiam cine este naşul. Îmi amintesc că la acea nuntă Sebastian Ghiţă nu a fost prezent”, a mai precizat la audierile de la instanță deputatul de Gorj.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here