Ponta cere sesizarea CSM pentru decizia instanţei privind “Cuminţenia Pământului”

407

Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) asupra faptului că un judecător a emis, în opinia sa, o hotărâre greşită în cazul operei lui Brâncuşi “Cuminţenia Pământului”, spunând că acel judecător ar trebui să plătească.

În urmă cu puţin timp, premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte, ca cetăţean, ca justiţia să fie mai eficientă, deoarece reprezintă un serviciu public, şi să fie responsabilă atunci când greşeşte, arătând că, deocamdată, aceasta este singura putere care nu răspunde niciodată când greşeşte. “Singura operă a lui Constantin Brâncuşi rămasă în România, Cuminţenia Pământului, a fost retrocedată, deşi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca să nu fie vândută, trebuie să plătim 20 milioane euro. Deci, fiecare român din această ţară va da un euro, de la nou-născut la pensionar, pentru că, din punctul meu de vedere, nişte judecători sau un judecător a dat o hotărâre greşită, ori eu i-am cerut ministrului Justiţiei să sesizeze CSM şi CSM dacă constată că nu eu am dreptate, o să-mi cer scuze. Dar dacă se constată că un judecător a greşit, acel judecător trebuie să plătească”, a precizat Premierul în presa centrală.
Ministerul Culturii a fost mandatat recent de Guvern să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii “Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi.

“Cuminţenia Pământului”, evaluată la 20 de milioane de euro
“Cuminţenia Pământului”, una dintre cele mai remarcabile sculpturi a lui Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane de euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată, a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.
În prezent, nu a fost stabilit un preţ de pornire pentru sculptura “Cuminţenia Pământului”, întrucât aceasta nu va putea fi achiziţionată în cadrul unei licitaţii clasice. Însă, la dorinţa actualilor proprietari ai sculpturii – moştenitorii arhitectului Gheorghe Romascu, care a cumpărat opera chiar de la Constantin Brâncuşi-, “Cuminţenia Pământului” a fost prezentată în această expoziţie privată, fiind posibilă o vânzare a acesteia, după exercitarea dreptului de preemţiune al statului român, prin intermediul Ministerului Culturii.

Cumintenia PamantuluiOperă, cu un trecut încărcat
Realizată în 1907, “Cuminţenia Pământului”, alături de opere precum “Sărutul” şi “Rugăciunea” marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului, în care acesta formula noi sensuri filosofice cu valoare universală, turnate în expresii formale de noutate absolută.
Potrivit specialiştilor “Cuminţenia Pământului”, este o operă cu un trecut încărcat, fiind cumpărată în 1911 de inginerul şi iubitorul de artă Gheorghe Romascu, chiar de la artist. Lucrarea a fost confiscată abuziv, în 1957, de conducerea comunistă a Muzeului de Artă şi retrocedată după 51 de ani şi un proces îndelungat al familiei colecţionarului cu actualul Muzeu Naţional de Artă al României.
Sculptura, realizată în calcar crinoidal (primul posesor al sculpturii povestea că ştie de la Brâncuşi că ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului – grotele Savonnieres), este evaluată la suma de 20 milioane de euro.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here