Investigatii

Ponta, de la „Externe” la „Abuzuri”!

 | 14 iunie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Schimbare de macaz în activitatea deputatului Victor Ponta, care, de ieri, nu mai este membru în comisia parlamentară pentru politică externă, ci în cea de „Abuzuri”. Fostul premier a ajuns aici printr-o decizie a șefului Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, căruia a ținut să îi mulțumească personal pentru o astfel de mutare. Ponta a profitat de ocazie pentru a merge la microfonul Camerei Deputaților, ocazie cu care le-a cerut celorlalți parlamentari să nu cumva să îl huiduiască pentru că apoi se va plânge că, de fapt, au huiduit-o pe…Simona Halep. Poanta lui Ponta a fost gustată din plin, deputatul primind aplauze pentru discursul său. Ulterior, acesta a redevenit serios și, pe contul său de Facebook, a explicat că toți colegii săi parlamentari de la Pro România nu mai sunt în comisiile în care activau până acum.

Semnatura eletronica CertDigital

„Azi am fost sancționat de către Președintele Camerei Deputaților (Dl Liviu Dragnea) / după 4 mandate de deputat (plus ministru și Premier) am fost exclus din Comisia de Afaceri Europene și din Comisia de Politică Externă. Am ajuns astfel la Comisia de Abuzuri și o să mă ocup să arăt toate abuzurile comise de Puterea actuală – colegii mei de la #ProRomânia au fost toți exilați la Comisia pentru Drepturile Omului – o să își facă datoria foarte bine și acolo! Răzbunarea este arma prostului (ajuns la Putere)/, dar #ProRomânia o să lupte în continuare cu și mai multă îndârjire!”, a comentat Ponta, pe contul său el prezentând și informații despre cum a manipulat PSD pe internet huiduielile de care a avut parte Gabriela Firea la ceremonia de premiere a Simonei Halep. În urma dezvăluirilor sale, cel responsabil cu campania respectivă a fost îndepărtat de Liviu Dragnea, Ponta contabilizând acest lucru ca pe o victorie împotriva șefului PSD.

„Credeți cumva că Șeful Propagandei Online a PSD Central (faimosul George Harabagiu – omul adus de Dragnea de la Neamț să ducă bătălia murdară pe internet) și-a cerut scuze Simonei Halep și milioanelor de oameni pe care i-a jignit ieri? Credeți că Liviu Dragnea l-a dat afară indignat și a cerut ca pe conturile PSD să nu mai fie postate niciodată asemenea mizerii subumane? Credeți că liderii PSD din teritoriu s-au revoltat și au spus să nu mai fie folosiți pentru porcării de acest gen?

Dacă așa vă așteptați – aflați că v-ați înșelat amarnic! Dragnea folosește PSD pentru cu totul altceva decât ar crede membrii și simpatizanții săi! Ia citiți mai jos ce a înțeles Șeful PSD Online din ce a fost ieri și cum a înțeles azi să reacționeze – totul cu binecuvântarea lui Daddy! Acești “harabagii” ai lui Dragnea sunt o specie mult mai dăunătoare și scârboasă decât șobolanii! PSD trebuie să se deratizeze urgent de acești indivizi! Până nu este prea târziu!”, a comentat Ponta.
Gelu Ionescu

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL