Președintele IAIPP: “Disponibilizările CEO din luna mai trebuie îndreptate spre TESA”

570

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice(IAIPP), Dan Morega, consideră că negocierile pe care CE Oltenia vrea să le facă în luna mai nu trebuie să ocolească personalul TESA. Asta deoarece personalul de la birouri este mult mai numeros decât cel care duce greul, în producție, fiecare salariat ducând, în mod incredibil, în cârcă (conform cifrelor), câte doi șefi. Până însă la operarea reducerilor de personal, Morega îi sfătuiește însă pe parlamentarii de Gorj să-și dea totuși mâna și să schimbe legislația care ajută CEO doar iarna.

“Disponibilizările colective de 1000-1200 de persoane pe care vrea să le facă CEO, în luna mai, cred că trebuie îndreptate, în primul rând, spre personalul TESA. Asta deoarece, CE Oltenia are un personal TESA stufos de 1800 de salariați, enorm raportat la numărul de 14.400 de angajați cât mai are compania. Unde s-a mai pomenit așa ceva, deoarece în istoria managementului nu există 600 de funcții de conducere într-o societate de stat, adică un șef la fiecare doi salariați? Este inadmisibil așa ceva, și acum vedeți cu ce batjocură au condus Ciurel, Ilie și Ciobotărică, dar și alții dinaintea lor această societate. Unde s-a mai pomenit așa ceva, în condițiile în care într-o societate normală, TESA trebuie să fie de doar 8-9%, la CEO fiind suficiente 200-300 de posturi de conducere”, a spus Morega. moregaAcesta consideră că deși CEO va fi obligat să dea afară o parte din personal, pe altă ușă, compania va fi obligată să angajeze personal pentru producție, asta dacă vrea să-și ducă la îndeplinire producția pe care o estimează pentru acest an.

Parlamentarii, sfătuiți să strângă rândurile
În ceea ce privește ajutorul parlamentar și guvernamental, Morega se arată de părere că doar dacă aleșii Gorjului își vor da mâna, compania poate beneficia de o legislație care să o ajute să furnizeze energie și vara nu numai iarna.
“Cred că parlamentarii PSD și ceilalți de la ALDE și PNL trebuie să facă front comun, să facă mixt energetic, să modifice legea radical, pentru ca nu numai iarna minerii să scoată țara din impas. Sunt măsuri antinaționale care se aplică acum, împotriva a ceea ce a mai rămas în România ca resurse naturale. România a ajuns să fie condusă de străini, avem păduri jefuite, bogății naturale jefuite, nu mai avem energia noastră și nici gazele și petrolul. S-a furat de mai bine de o mie de miliarde de euro prin compromiterea și îngenunchierea acestei țări, obligată să-și vândă pământul străinilor”, a completat Morega.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here