Primul-ministru: “Dacă nu era CEO rămâneam, în vară, toţi în beznă”

489

Complexul Energetic Oltenia rămâne important pentru România, a subliniat, ieri, la Târgu-Jiu, premierul Victor Ponta, menţionând că energia pe cărbune va avea cu toate acestea o viaţă grea, deoarece se doreşte mai puţin, la nivel european, să se producă energie cu un astfel de combustibil. Ponta a menţionat însă că dacă în vară CEO nu lucra, nu producea energie, ţara ar fi rămas în beznă, energia pe hidro stagnând din cauza secetei. Premierul crede, astfel, că gigantul energetic trebuie să aibă capacitatea de a rezista pe piaţa producţiei de energie pe cărbune “în condiţii europene”, menţionând că el ţine la această companie nu pentru că este din Gorj, ci pentru că este importantă pentru ţară. “Complexul Energetic Oltenia nu înregistrează datorii către Banca Mondială. Problema este de adaptare pe termen mediu şi lung la realităţile pieţei la care suntem deja interconectaţi regional – capacitatea de a rezista pe piaţa producţiei de energie pe cărbune în condiţii europene. Anul acesta când a fost secetă şi nu a bătut vântul, dacă nu era CEO rămâneam în beznă. Asta e mai greu de explicat la Bruxelles, dar aici oamenii trebuie să înţeleagă, fără CEO şi fără CEH nu mai aveam curent”, a spus, ieri, Ponta la o conferinţă de presă organizată în sediul PSD Gorj.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here