Prinşi în timp ce transportau cărbune fără acte

498

Trei gorjeni sunt cercetaţi de oamenii legii, după ce au fost prinşi transportând cu două autoutilitare cărbune fără documente de provenienţă legale. Întreaga cantitate de cărbune, adică peste 12 tone, a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

În cursul zilei de 20 iulie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţiei Rurală Rovinari s-au sesizat cu privire la faptul că doi bărbaţi în vârstă de 25, respectiv 33 de ani, din Rovinari şi Fărcăşeşti, au parcat o autoutilitară încărcată cu cărbune pe raza comunei Fărcăşeşti. La solicitarea poliţiştilor, cei doi au prezentat documente de provenienţă a cărbunelui din data de 16 iulie a.c., eliberate de o societate comercială din comuna Glogova, societate ce se află însă în insolvenţă. Întrucât există suspiciuni că întreaga cantitate de cărbune a fost sustrasă, s-a procedat la ridicarea și cântărirea acestuia, rezultând o cantitate de 5.000 de kg de cărbune bulgări, ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, ce transporta cu o autoutilitară pe D.E. 79, localitatea Plopşoru – Izvoarele, 7.140 de kg de cărbune. Bărbatul avea asupra lui documente de provenienţă pentru cărbunele transportat, însă acestea nu prezentau elementele de identificare specifice. Având în vedere cele constatate şi suspiciunea rezonabilă că întreaga cantitatea de cărbune provine din sustrageri, poliţiştii au indisponibilizat şi în acest caz întreaga cantitate de cărbune până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit şi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi tăinuire.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here