Prinşi în timp ce vindeau motorină furată

583

Doi bărbaţi în vârstă de 55, respectiv 32 de ani, unul din Caracal, iar celălalt din Leleşti, au fost prinşi de jandarmi în timp ce încercau să vîndă motorină furată.

Cei doi bărbaţi sustrăseseră motorina din rezervorul autotrenului pe care îl conducea unul dintre ei şi încercau să o vândă când au fost depistaţi de o patrulă de jandarmi. “Miercuri, 16 iulie a.c., în urma desfăşurării unei misiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale organizată pe raza municipiului Tg-Jiu, cartier Bîrseşti, o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamenului Mobil, au depistat pe un drum industrial două persoane, respectiv P.N., de 55 ani, cu domiciliul în localitatea Caracal, judeţul Olt şi D.N.L., de 32 ani, cu domiciliul în comuna Leleşti, judeţul Gorj, care au încercat tranzacţionarea contracost a unei cantităţi de 40 de litri produs petrolier cu miros specific de motorină care a fost sustras din rezervorul unui autotren, condus de prima persoană”, a anunţat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Motorina furată a fost restituită în totalitate reprezentantului firmei la care era angajat conducătorul autotrenului.
R.L.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here