Investigatii

Prinşi la furat de lemne

 | 14 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Trei localnici din Licurici sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost surprinşi de un echipaj de jandarmi în timp ce tăiau ilegal arbori din pădurea de pe raza comunei. Un alt gorjean s-a ales cu dosar penal după ce o bătrână din Slivileşti l-a reclamat că i-ar fi furat mai mulţi arbori din pădurea ce-i aparţine.

Semnatura eletronica CertDigital

Săptămâna trecută, pe timpul executării unei misiuni executată în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională pe raza comunei Licurici, un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului Mobil a depistat trei persoane care tăiau ilegal arbori din vegetaţia forestieră, care nu erau marcaţi de către organele silvice. „S-a procedat la stabilirea identităţii persoanelor depistate,  respectiv: C.V., de 77 de ani, B.M., de 32 ani şi R.D., de 46 de ani, toţi domiciliaţi în comuna Licurici, judeţul Gorj, stabilindu-se faptul că au tăiat şi sustras fără documente legale un număr de 12 arbori de diferite esenţe, din  pădurea de pe raza comunei Licurici, pe care intenţionau să-i transporte la domiciliu cu ajutorul unui atelaj hipo tractat de un cal. La fața locului pădurarii din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Cărbuneşti au inventariat şi cubat materialul lemnos, rezultând un volum de 8,675 m3 material lemnos, în valoare totală de 2941,73 lei. Efectivele de jandarmi au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos, conform art. 107 şi 109 din Legea 46 / 2008, Codul Silvic”, a precizat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Persoanele depistate, actele întocmite şi drujba utilizată la tăierea arborilor au fost predate pentru continuarea cercetărilor Postului de Poliţie Licurici. Tot săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Slivileşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie în vârstă de 79 de ani, din localitate, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 36 de ani a tăiat şi sustras mai mulţi arbori de diferite esenţe şi dimensiuni din pădurea proprietatea ei, situată pe raza satului Strâmtu. În cauză s-a întocmit dosar penal  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.
Roxana Lupu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL