Procesul lui Moșoiu se apropie de sentință

472

Cel mai greu proces penal pe care primarul Vasile Moșoiu îl are pe rolul instanțelor de judecată are șanse mari să fie finalizat toamna aceasta cu o sentință, ieri magistrații dispunând ca următorul termen de judecată să fie peste doar o săptămână, după ce, până acum, distanța între termene era mult mai mare. La dosar a fost depus la începutul lunii un raport de expertiză, iar apoi obiecțiuni din partea inculpaților, în proces fiind judecate mai multe persoane, instanța dându-le răgaz acestora fix o săptămână pentru a vedea obiecțiunile respective.
Fostul primar din Drăguțești, Vasile Modroiu, dar și omul de afaceri Valentin Frunză și dirigintele de șantier Nicolae Isar, implicat, la rândul său, și într-un alt dosar, cel al afacerilor ilegale de la Primăria Peștișani în care, de asemenea, este judecat. Toți sunt acuzați că au prejudiciat bugetul comunei Drăguțești cu circa 400.000 de lei pentru a construi un pod și niște podețe peste râul Jiu. Anchetatorii au descoperit că s-au plătit lucrări care nu au fost executate, că procedura de achiziții nu a fost respectată și că edilii, atât fostul, cât și actualul, au încercat să acopere ilegalitățile cu acte, edilii fiind acuzați de abuz în serviciu în formă calificată, primarul Moșoiu mai primind toamna aceasta o condamnare cu suspendare de un an de zile într-un alt dosar penal, în care sentința nu este definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here