Proful cămătar, la rejudecată

707

Fostul profesor de religie Ion Laurențiu Bâcoi, dat afară din școală pentru că făcea bișniță cu elevii, a scăpat de o condamnare finală în procesul pe care în care este acuzat de șantaj și cămătărie, deși Curtea de Apel Craiova ar fi trebuit să dea, ieri, un astfel de verdict. Judecătorii din Bănie au considerat că procesul trebuie să se rejudece de la zero, astfel că dosarul se va reîntoarce la Judecătoria Târgu-Jiu, unde, cel mai probabil, de abia spre sfârșitul anului ar fi posibilă o nouă sentință a instanței de fond.
Bâcoi a ajuns să aibă probleme cu legea după ce a fost reclamat de „clienții” săi nu neapărat pentru dobânzile mari pe care le percepea, ci mai ales de amenințările pe care le formula la adresa celor care nu plăteau la timp. Fostul profesor de religie ajunsese să dea cu împrumut și sute de mii de lei, percepând în schimb sume și mai mari. El a fost prins în flagrant și arestat preventiv în noiembrie 2013, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu și, mai apoi, sub control judiciar. Pedeapsa pe care a primit-o în toamna anului trecut la Judecătoria Târgu-Jiu a fost una de trei ani cu suspendare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de cinci ani.
Sentința a fost contestată și de inculpat, dar și de procurori și de o parte din victime, toate apelurile fiind admise acum de judecătorii craioveni, ei fiind cei care au dispus rejudecarea dosarului la Târgu-Jiu. Inițial, magistrații gorjeni dispuseseră și confiscarea unor sume de bani de la inculpat, precum și anularea unor contracte încheiate de acesta la notariat cu victimele sale, sumele ce urmau să fie confiscate nefiind deloc unele de neglijat. „Dispune confiscarea de la inculpat a sumelor provenite din camătă, după cum urmează: 400 de lei obţinuţi de la Drăghescu Ionela Daniela, 1800 de lei obţinuţi de la Puican Constantin, 7500 de lei obţinuţi de la Cuşlea Camelia Elena, 3.000 de lei obţinuţi de la Bîrzac Elena Adina, 400 de lei obţinuţi de la Puiu Anca Elena şi 40.000 de lei obţinuţi de la Vulpie Elena Adina şi echivalentul în lei a sumei de 1800 euro obţinuţi de la Deaconescu Vasile Ion”, se arată în sentința de fond a Judecătoriei Târgu Jiu, instanța gorjeană fiind chemată acum să dea o nouă sentință în acest proces.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here