Promisiuni cu slujbe în Israel pentru ortacii din Motru

422

Minerilor și chiar și pensionarilor care au lucrat în subteranul de la Motru până de curând le sunt oferite 100 de locuri de muncă vacante tocmai în Israel, o firmă care aparține unuia dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, Carlos Slim, fiind cea care dorește să facă angajări din zona amintită. Un lider sindical de la Baia Mare a venit ieri la Gorj pentru a prospecta piața, acesta precizând că zona Motru a fost aleasă întrucât aici sunt folosite utilaje similare cu cele din Israel.
Ieri după-amiază circa 30 de pensionari, în special, s-au întâlnit cu sindicalistul venit de la Maramureș, dar și cu lideri din bazinul Motru, pentru a le fi prezentată oferta cu locurile de muncă pentru ca, la rândul lor, pensionarii să o spună mai departe astfel încât, în cele din urmă, angajatorul să facă rost de muncitorii pe care îi dorește. Acestora le sunt promise locuri de muncă plătite cu 10 dolari ora, ceea ce înseamnă venituri și de peste 2000 de dolari pe lună. Minele de cărbune sunt situate în sudul Israelului, temperaturile acolo fiind extrem de ridicate, ceea ce îi obligă pe viitorii angajați să fie persoane sănătoase.
Minerii au părut interesați de oferta respectivă, aceștia solicitând însă contracte de muncă ferme, care să fie și respectate. Unul dintre ei a solicitat chiar ca în contractul de muncă să se prevadă repatrierea cu avionul în cazul în care într-o lună nu le-ar fi plătit salariul. “Vă dați seama, să ne ducă la mama dracului și să nu ne plătească. O lună aș munci degeaba, dar dacă nu ne dau bani măcar să ne trimită în țară cu un avion, că nu m-aș supăra”, a spus bărbatul. Întâlnirea de ieri a fost prima care a avut loc pe această temă, următoarea fiind programată să aibă loc doar în momentul în care vor exista cel puțin 30 de ortaci dispuși să plece la mii de kilometri distanță pentru a câștiga mai bine.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here