Investigatii

Promisiuni de la Ministerul Sănătății pentru salariații Serviciilor de Ambulanță din România

 | 25 aprilie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Urmare a demersurilor FNSAR, ieri, 24 aprilie, Ministerul Sănătății a invitat la discuții conducerea Federației Naționale Ambulanța. Au fost expuse, la București, problemele întâmpinate de serviciile județene de ambulanță la aplicarea regulamentului de sporuri.

Semnatura eletronica CertDigital

“Am cerut, pentru luna aprilie, să se acorde același cuantum de 55%, spor condiții deosebit de periculoase, în toate județele. Reprezentanții MS au fost de acord cu solicitarea noastră. Am sesizat faptul că reducerea sporurilor pentru orele de gardă și pentru zilele de sâmbătă și duminică, va duce automat la scăderea capacității de intervenție. Avem promisiunea că problemele expuse își vor găsi rezolvarea până la sfârșitul lunii, iar până la sfârșitul anului, vom primi și primul lot de autosanitare noi. Menționez faptul că până în prezent în SAJ GORJ, nu au fost salariați cărora să li se diminueze veniturile în urma aplicării regulamentului de sporuri, dar nici vorbă de creșterile salariale vehiculate în mass-media”, a declarat Ionel Ianc, vicepreședinte FNSAR, totodată președinte al Sindicatului Ambulanța Gorj, reprezentativ în SJA.
A.STOICA

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL