Pușcărie cu suspendare pentru doi evazioniști

391

Doi afaceriști romi, unul din cartierul Meteor și celălalt din Strehaia, au fost condamnați, ieri, la închisoare cu suspendare, instanța de judecată stabilind ca ei să nu stea după gratii decât dacă vor recidiva, lucru greu de evitat atât timp cât numele lor sunt vehiculate și în alte dosare cu același gen de acuzații. Ilarie Mihai, zis Tanaka și Biriță Mihai, zis Gil, au fost trimiși în judecată pentru că au folosit facturi fictive în contabilitatea firmelor lor și nu au plătit statului impozitele și taxele aferente, magistrații stabilind acum o pedeapsă de un an și zece luni pentru primul și un an și şase luni pentru cel de-al doilea inculpat, pentru amândoi executarea pedepsei fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare mai mare cu 3 ani decât pedeapsa în sine. Cei doi au fost obligați însă de instanță să plătească statului taxele și impozitele aferente, pentru asta fiind menținut sechestrul asigurator pe casele și mașinile inculpaților, până acum neexistând încă un exemplu clar de recuperare a prejudiciului într-un astfel de proces, mai ales că sumele nu sunt deloc unele de neglijat.
„Obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 211.484 lei (din care: 156.703 lei prejudiciu penal, compus din 14.633 lei, reprezentând TVA, iar 142.068 lei, reprezentând impozit pe profit, cu accesorii 2.710 lei majorări de întârziere TVA, respectiv 2.195 lei penalităţi de întârziere TVA, 28.568 lei majorări de întârziere impozit pe profit, respectiv 21.310 lei penalităţi de întârziere impozit pe profit), şi în continuare a accesoriile aferente, până la data achitării integrale a prejudiciului către partea civilă Statul Român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj. Constatată că inculpatul Mihai Ilarie a achitat din prejudiciu suma de 700 lei, conform chitanţei fiscale seria TS336, nr.10000015987 din data de 06.04.2015, emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Trezoreria Municipiului Târgu-Jiu”, a decis instanța, sentința nefiind definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here