Pușcărie pentru “Lotul FBI”

1943

Dosarul medicilor stomatologi din Bumbești Jiu, Dragoș și Horațiu Bălănescu, frați, are parte de o primă sentință din partea instanțelor de judecată, Tribunalul Gorj stabilind ca majoritatea inculpaților identificați de DIICOT Târgu Jiu să facă pușcărie pentru faptele lor. Faptele nu sunt puține, dovadă că cei peste 40 de inculpați vor ajunge în spatele gratiilor și, în plus, vor trebui să își despăgubească victimele, cetățeni americani în mare parte, cu milioane de dolari.

Nu mai puțin de 41 de inculpați au fost vizați în acest dosar, toți fiind trimiși în judecată în urma unor descinderi de amploare făcute de procurori în urmă cu aproape trei ani, la anchetă colaborând inclusiv FBI și Secret Service, americanii dorind prinderea românilor care au păcălit sute de cetățeni de peste ocean cu false oferte de vânzare a unor bunuri. Mărfurile scoase la vânzare erau diferite, de la calculatoare și alte electronice până la yachturi și alte ambarcațiuni, pentru toate prețurile cerute fiind un chilipir, ceea ce îi și atrăgea pe potențialii clienți, aceștia nebănuind că urmau să fie păcăliți ori prin plata unor bunuri pe care nu le-au primit niciodată ori prin clonarea cardurilor după ce dădeau datele de identificare escrocilor din România.
Instanța de judecată i-a condamnat pe cei mai mulți dintre inculpați la închisoare cu executare, pedepse de cinci ani fiind date pentru Ion Dragoș Turcitu, din Popești-Leordeni, Ioan Dragoș Bălănescu, Laurențiu Adam, din Râmnicu Vâlcea, Ilie Bărbulescu, din București, Florian Ciprian Crangă, din Râmnicu Vâlcea, și timișoreanul Florin Daniel Cosovan, din care 3 ani reprezintă o pedeapsă cu suspendare decisă în 2006 de o altă instanță.
Medicul stomatolog Horațiu Daniel Bălănescu are de executat o pedeapsă de 4 ani, fiind singurul cu o astfel de pedeapsă. Trei ani ar urma să stea după gratii băcăuanul Andrei Richard Stoian și Octavian Petru Spătariu, din Topleț – Caraș Severin, alți inculpați fiind mai fericiți primind pedepse sub doi ani sau chiar cu suspendarea executării, timișoreanul Ilie Bogdan Tătucu fiind condamnat la un an și jumătate de închisoare, la fel ca și Constantin Romeo Iovan Mic, din Bumbești Jiu. Piteșteanul Ioan Remus Medeleanu are de executat un an și 4 luni de detenție, în timp ce pedepse de câte 2 ani au fost dispuse pentru Florin Aurel Mercea, Dan Cosmin Bălănescu, Aurelian Marian Dinaci, Ionuț Claudiu Tudorache,
De suspendarea executării pedepsei se bucură Emanuel Elvis Cătălin Cernica, pentru care instanța a dispus un an de zile de detenție, termenul de încercare în cazul său fiind de 3 ani, ca și în cazul lui Marius Țărăngoiu și Vasile Poenaru. Florin Daniel Carcalicea are și el o suspendare a executării pedepsei, în cazul său doi ani fiind pedeapsa decisă de instanță și 4 ani termenul de încercare, același verdict fiind dat și pentru Damian Dumitru Constantin Grigorescu, Daniel Marius Cergan, Florin Dragoslav Viniski, Tiberiu Iulian Angelescu, Cătălin Emanuel Țili, Dorian Sebastian Papavă, Iuliana Stoian și Corina Daniela Popescu. Alți trei inculpați au fost achitați de acuzațiile de fraudă informatică sau complicitate ce le-au fost aduse.
Instanța a dispus ca americanii care au fost păgubiți de infractorii români să fie despăgubiți, sumele pe care aceștia ar urma să le primească variind de la câteva sute de dolari la zeci de mii de dolari. Sentința Tribunalului Gorj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here