Rămân după gratii

491

Cei doi indivizi reținuți și arestați preventiv, săptămâna trecută, în dosarul privitor la înșelarea unor gorjeni prin metoda “Accidentul”, vor rămâne în spatele gratiilor. Ei au contestat mandatul de arestare preventivă emis pe numele fiecăruia dintre ei, însă judecătorii de la Tribunalul Gorj au considerat că, există suficiente motive ca ambii să fie încătușați pe mai departe. George Gabriel Țaroveanu și Ilie Cosmin Dumitru au sperat la clemența magistraților în dorința de a ieși din spatele gratiilor, deși unul dintre ei era chiar în Penitenciarul Colibași atunci când suna persoane în vârstă, de regulă, pentru a le anunța că au rude, copii sau nepoți, implicați în accidente rutiere și că îi pot ajuta pe aceștia dacă dau niște sume de bani unor “avocați”. Naivii care au crezut în asemenea povești chiar au dat sume mari de bani, dar degeaba. În realitate, sumele au ajuns la deținuți care aveau telefon în Penitenciarul Colibași și care au jucat atât de bine rolul victimelor rănite, încât polițiștii nu știu ce să mai facă pentru a pune capăt acestui fenomen infracțional. În ciuda apelurilor publice lansate constant de oamenii legii, la fiecare 2-3 zile apare câte o victimă a infractorilor și reclamă că a fost înșelată prin metoda accidentul, oamenii legii trebuind să deschidă un nou dosar penal pentru fiecare caz în parte.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here