Războiul dintre Ponta și Dragnea se mută…în Rusia

551

Cu câteva zile înainte de a începe Campionatul Mondial de Fotbal, găzduit anul acesta de Rusia, conflictul politic dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea se mută chiar în ograda marelui vecin de la Răsărit, asta după ce liderul social democrat a susținut într-o emisiune tv că NATO și Uniunea Europeană au încurajat și, parțial, chiar au finanțat „Statul Paralel”. Lupta șefului PSD cu „Statul Paralel” a ajuns la un nivel în care acuzațiile sale vizează cei mai importanți și strategici parteneri pe care România îi are după 1989, afirmațiile lui Dragnea fiind taxate dur de deputatul de Gorj. Ponta e de părere că spusele șefului PSD arată clar direcția acestuia, mai ales că declarațiile lui Dragnea au fost bine primite de publicația rusească Sputnik.
“Faptul că acum Liviu Dragnea atacă NATO și UE în drumul său paranoic către dictatura oligarhică este împotriva convingerilor majorității membrilor și votanților PSD sau ALDE ! Ca să nu mai amintesc că tot Dragnea a impus Guvernului să semneze contracte de achiziții militare de peste 6 miliarde de dolari ca să facă el o poză cu Trump – și acum e supărat că nu a ieșit poza! (…)Faptul că pentru acest atac la NATO și UE Dragnea este lăudat de publicația rusească Sputnik arată cui servește de fapt și cine este în spatele lui! Mă întreb dacă vom afla cu ce reprezentanți ai Rusiei se întâlnește Dragnea cu ocazia vizitelor sale frecvente la Tel Aviv?
Cred că populismul și extremismul de tip Hugo Chavez promovat în ultimele zile în mod deschis de Dragnea ne va costa enorm pe toți cei care mai vrem să trăim în România (și îi va convinge pe mulți alții să plece definitiv din țara noastră)! Acum chiar avem o problemă de siguranță națională!”, a comentat deputatul.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here