Reabilitare de 3 miliarde la Bumbeşti-Jiu

525

Clădirea sediului Serviciului Public din oraşul Bumbeşti-Jiu va fi reabilitată până la finele acestui an, urmând ca, pe lângă modernizarea aferentă, să se construiască şi anexe, împrejmuiri, amenajarea unei parcări şi a aleilor pietonale. “Această reabilitare face parte din proiectul pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu care presupune reabilitarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare, astfel că modernizarea sediului Serviciului Public face parte din proiect. Investiţia va fi făcută din cheltuieli neeligibile deci cad în sarcina autorităţii publice locale. Deocamdată suntem în faza de licitaţie dar investiţia va fi făcută până la sfârşitul acestui an”, a declarat Constantin Bobaru, edilul oraşului Bumbeşti-Jiu.
Valoarea estimată a contractului este de 316.007,54 lei fără TVA, din care 15.027154 lei fără TVA cheltuieli diverse şi neprevăzute, reprezentând un procent de 4,72% din investiţia de bază.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here