Reținut după ce a înjunghiat mortal un câine

452

Un tânăr de 37 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reţinut, joi seara, pentru amenințare, violare de domiciliu şi uciderea cu intenție a unui animal, fără drept. Anchetatorii au stabilit că, în aceeași zi, bărbatul s-a certat cu un vecin, pe care l-a ameninţat și ulterior a sărit gardul la el în curte. De supărare că a fost mușcat de câinele acestuia, scandalagiul a înjunghiat animalul.
”La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict verbal între un bărbat de 38 de ani și vecinul său, de 37 de ani, cel din urmă ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinţei acestuia, având asupra sa un corp contondent, l-ar fi amenințat cu acte de violență pe proprietar și i-ar fi ucis câinele prin folosirea acelui corp contondent.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, violare de domiciliu şi uciderea cu intenţie a unui animal, fără drept.
Au fost continuate cercetările în cauza penală, faţă de bărbatul, de 37 de ani, luându-se măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 ore”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Bărbatul a fost eliberat, după o noapte de arest.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here