Reţinuţi pentru că au vânat căprioare

259

braconieri (1)Doi bărbaţi din comuna Stejari au fost reţinuţi marţi de către poliţiştii gorjeni, fiind acuzaţi de braconaj. Potrivit oamenilor legii, cei doi au vânat, ilegal, mai multe căprioare, pe un fond de vânătoare de pe raza comunei. La locuinţele celor doi au fost găsite atât carnea de vânat, cât şi laţurile folosite de suspecţi.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi marţi, după ce în locuinţele acestora au fost găsite 27 de kg de carne şi 20 de laţuri. Deşi aceştia au negat că au folosit laţurile pentru a vâna, pretinzând că au găsit pur şi simplu carnea în pădure, poliţiştii îi contrazic: “Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina s-au sesizat din oficiu că S.B.I., de 24 ani şi B.N., de 47 ani, ambii din comuna Stejari, folosind laţuri confecţionate artizanal, au vânat, ilegal, pe un fond de vânătoare de pe raza localităţii de domiciliu, căprioare. În baza autorizaţiilor de percheziţie domiciliară emise de către Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, în cursul zilei de 11.01.2012, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina şi poliţiştii criminalişti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, au descins la locuinţele celor doi suspecţi. Cu această ocazie, poliţiştii au identificat 20 de laţuri confecţionate din cablu şi cantitatea de 27 kg carne de vânat”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au emis pe numele suspecţilor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj. Ieri cei doi bărbaţi au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de braconaj, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here