Investigatii

S-au răsturnat cu ATV-ul în „Pasul Vulcan”

06 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  254 vizualizari
atv

O tânără de 23 de ani, din municipiul Vulcan, din județul Hunedoara, în timp ce conducea un ATV pe drumul forestier din zona „Pasul Vulcan”, a pierdut, marți seara, controlul direcției și s-a răsturnat cu vehiculul. În urma evenimentului, aceasta și o pasageră de 20 de ani au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii spun că evenimentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Accident și la Mătăsari
Poliţiştii din Motru au fost sesizaţi, marți aseară, prin apelul 112 de o femeie din comuna Mătăsari, despre faptul că a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu victime. Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit faptul că șoferița din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, la intersecția cu un drum industrial care face accesul către o carieră de cărbune, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu o mașină condusă regulamentar de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Motru. În urma impactului, conducătorul auto și o femeie de 78 de ani, din comuna Mătăsari, pasageră în mașina sa au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL