S-au reluat negocierile cu chinezii pentru SE Rovinari

469

Negocierile cu China Huadian Engineering privind centrala de la Rovinari au fost reluate, miercuri, după aproape un an de stagnare, ministrul Energiei, Toma Petcu, exprimându-și speranța ca acestea să ajungă într-un punct comun până la finele anului.
„Discuțiile cu partenerii chinezi intraseră într-un ritm care părea să nu avanseze în spiritul în care părțile au convenit. Echipele de negociere au avut ultima întâlnire în urmă cu aproape un an, pentru ca, în tot acest timp, singurele discuții să fie purtate doar prin corespondență. Am cerut atât CEO, cât și Comisiei care funcționează la nivelul ministerului, să analizăm principalele puncte în care părțile nu au căzut încă de acord și să organizăm această întâlnire la București prin care să stabilim un calendar accelerat de negocieri. Îmi doresc ca negocierile în cazul termocentralei de la Rovinari să ajungă într-un punct comun până la finalul acestui an, pentru ca investițiile Chinei în România să poată începe”, a afirmat Toma Petcu, conform unui comunicat. Acesta a deschis negocierile de la sediul Ministerului Energiei cu compania chineză, reprezentată de o delegație condusă de vicepreședintele China Huadian Engineering, Jiang Fangshuai. Ministerul Energiei a solicitat companiei chineze o întâlnire încă de la începutul acestui an, dar, din cauza unor schimbări de management la China Huadian Engineering, acest lucru nu a fost posibil mai devreme. Proiectul vizează construirea unui grup energetic nou de 600 MW la SE Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Compania chineză a fost selectată în urma unei licitații internaționale, ce a avut loc în luna mai 2012, să deruleze în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia această investiție. Ministrul Petcu a avut, marți, o întâlnire și cu ambasadorul Chinei la București, Xu Feihong, în cadrul căreia a discutat despre proiectele strategice din domeniul energiei în care România și China sunt partenere. Discuția a fost una pragmatică și în detaliu, iar concluzia una foarte bună pentru ambele state: atât statul român, cât și statul chinez, își doresc ca negocierile în cazul construcției Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă să se finalizeze până la sfârșitul anului. Din discuție a reieșit inclusiv o abordare comună privind accelerarea negocierilor și în cazul termocentralei de la Rovinari, dar și interesul Chinei pentru reluarea discuțiilor privind centrala Tarnița.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here