Sănătatea şi securitatea salariaţilor CEO, motiv de amendare a unităţilor

466

Având în vedere evenimentele petrecute în ultima perioadă în cadrul Complexului Energetic Oltenia, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat în intervalul 18 – 25 iulie 2016 o serie de controale la un număr de nouă cariere de exploatare a cărbunelui ce aparţin de CEO și la Sucursalele Electrocentrale Turceni şi Rovinari.

În acest sens, s-a verificat respectarea prevederilor legale şi modul de aplicare a măsurilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Cu ocazia celor 11 controale finalizate s-a constatat un număr total de 22 deficienţe. În consecinţă, au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale din care 18 amenzi în valoare totală de 120.000 de lei, precum şi patru avertismente.
Potrivit unui comunicat transmis de conducerea ITM Gorj, ca principale deficienţe constatate se pot enumera: neasigurarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea, repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice; neasigurarea împământării la celulele de 6kv; neasigurarea funcţionării permanente şi corecte a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie; limitatoarele de avarie nu erau conforme la unele transportoare cu bandă şi nu aveau prinse cordoanele pentru acţionarea acestora; staţiile de transformare nu erau semnalizate cu tensiunea de lucru de 6 kv; celulele pentru alimentarea benzilor transportoare ale excavatoarelor nu aveau prize locale de împământare; cuplajul de acţionare motor – reductor de la unele benzi transportoare nu avea apărători de protecţie; celulele electrice de comandă și control nu aveau panouri de protecţie contra atingerii directe; la celulele de joasă tensiune nu exista covor electroizolant; neasigurarea echipamentelor de muncă, pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; lipsa grătarelor de protecţie la casele electrice şi pe căile de acces care pot duce la căderea de la înălţime a personalului în timpul deplasării; axele tamburilor de acţionare la benzi nu erau protejate de apărători; în caz de intervenţii la utilaje se folosesc scări improvizate din lemn (de lăstăriş) existent în zona limitrofă carierei; în anumite case electrice, rezistenţele electrice nu erau carcasate contra pericolului de atingere directă, existând pericol de electrocutare pentru lucrători; sistemul de supraveghere video era nefuncţional pe excavatoare; în unele case electrice stingătoarele de incendiu erau expirate din anul 2015; iluminatul exterior la unele case electrice nu funcţiona; electricienii nu purtau mânuşi electroizolante la înaltă tensiune; trusa medicală existentă pe utilaj era incompletă şi avea termenul de valabilitate expirat; unii lucrători găsiţi la lucru au fost înregistraţi cu boală profesională (pneumocolioză profesională), dar la controlul medical din anul 2015 au fost declaraţi apţi de muncă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here