Şapte deţinuţi cu condamnări pentru înşelăciune sau tentativă de omor, puşi în libertate în Gorj

456

Şapte persoane încarcerate în Penitenciarul Târgu Jiu, care aveau condamnări definitive pentru înşelăciune, tentativă de omor, distrugere, violare de domiciliu sau furt calificat, au fost puse în libertate după intrarea în vigoare a noilor Coduri penale. “Toate cele şapte persoane au fost puse în libertate în baza sentinţelor instanţelor de judecată. Nimeni nu a fost lăsat liber fără o astfel de hotărâre”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu, Sendile Nistor.

Conform portalului instanţelor de judecată, sâmbătă, în 1 februarie, prima cerere depusă de un deţinut pentru aplicarea legii mai favorabile a fost respinsă de Tribunalul Gorj. Următoarea cerere depusă la Tribunalul Gorj a fost cea a lui Ştefan Augustin Motea Zaharia, condamnat la închisoare cu executare în mai multe dosare în care a fost judecat pentru înşelăciune cu prejudicii de milioane de lei, el având de executat, în urma contopirii, o pedeapsă de 10 ani. Instanţa i-a admis cererea şi, ca urmare, bărbatul a primit o sentinţă care a permis eliberarea sa, pedepsele anterioare fiind contopite într-una de cinci ani, care a fost executată, după cum au constatat magistraţii.
Un alt deţinut care a solicitat Tribunalului Gorj punerea sa în libertate a fost Mihai Statie, condamnat la închisoare pentru mai multe fapte de înşelăciune. Acesta a avut condamnări dispuse de-a lungul anilor de Judecătoria Oradea, Tribunalul Harghita, Judecătoria Ploieşti şi Tribunalul Vâlcea, el având de executat, în total, o pedeapsă de 13 ani. Magistraţii au dispus, însă, în baza noilor prevederi legale, ca pedeapsa maximă în cazul acestuia să fie de maxim 8 ani, bărbatul fiind lăsat în libertate, întrucât a executat o mare parte din pedeapsă.
Un alt deţinut care a fost eliberat, în baza unei decizii a Tribunalului Gorj, este Costel Mitală, condamnat pentru furt calificat, tentativă de omor, distrugere şi violare de domiciliu. Judecătoria Craiova şi Judecătoria Caracal îl condamnaseră la diverse pedepse, contopite de către Tribunalul Gorj, în urmă cu un an, la 6 ani de închisoare.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here