Schimbările în minerit şi energie, decise de Trotea, Burlan şi Graure

302

F1000001La şedinţa de vineri, preşedintele PD-L Gorj, Ion Ruşeţ şi membrii CODA au pus în discuţie felul în care se vor face evaluările la deconcentrate dar şi în minerit şi în energie. Ion Ruşeţ a stabilit astfel că, democratic ar fi corect ca evaluările pe serviciile deconcentrate să se facă în plenul comisiei.

În ce priveşte, schimbările din minerit şi energie, acestea ar urma să fie realizate de directorii generali ai complexurilor energetice de la Turceni şi Rovinari şi de managerul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. “Acesta este un element de noutate care arată cât de democratic se vor face aceste evaluări. Cert este că de acum înainte aceste evaluări pentru şefii din minerit şi energie se vor face de către cei care conduc principalele unităţi de la Turceni, Rovinari şi SNLO”, a specificat Ruşeţ, după şedinţa de vineri de la sediul PD-L Gorj. Criteriile după care se vor face evaluările vor fi: profesionale, în funcţie de imaginea candidaţilor şi de legătura pe care o au aceştia cu partidul.

Trotea şi-a finalizat interimatul la CE Turceni

În asentimentul celor anunţate de Ruşeţ, la sfârşitul săptămânii trecute, Tiberiu Trotea, directorul CE Rovinari a primit mandat pe funcţie pe perioadă nedeterminată, fapt consfinţit de noul ministru al Economiei, Ion Ariton. Până acum, Trotea dar şi Octavian Graure, de la CE Turceni, aveau mandate pe perioadă determinată, de doar trei luni de zile, în fruntea coloşilor energetici gorjeni.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here