Se cere aprobare pentru al treilea miting

451

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) şi cei ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate (FNES) Univers au solicitat iar aprobare pentru un nou protest de amploare la care sunt aşteptate cinci mii de persoane, în semn de nemulţumire faţă de măsurile anunţate de administraţia Complexului Energetic Oltenia. Protestul va avea loc, joi, în intervalul orar 17,00 – 18,30 în faţa sediului Diviziei Miniere a CEO din centrul municipiului. “Comisia de analiză din cadrul Primăriei se va întruni în cursul zilei şi va decide dacă va fi aprobat sau nu protestul pentru data de 12 februarie, pentru cinci mii de oameni. Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă, mimarea dialogului social, precum şi intenţia administraţiei CEO de diminuare a fondului de salarii şi eliminarea majorităţii facilităţilor”, a spus Lavinia Truşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. În situaţia în care va fi aprobat, mitingul de joi, va fi cel de-al treilea din această lună organizat de mineri şi energeticieni în semn de protest faţă de reducerile anunţate de companie. Liderii sindicali continuă negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă cu conducerea CEO, dar au anunţat că, nu vor renunţa la proteste până când nu vor avea o înţelegere scrisă cu administraţia.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here