Investigatii

Se întâmplă la Liceul Bârseşti: 5 salariaţi deservesc 7 elevi căminişti

 | 19 ianuarie 2012, 20:25 | 0 comentarii | 

grup-scolar-barsesti-1La Grupul Şcolar Industrial Bârseşti, ilegalităţi pe bandă. Conducerea unităţii de învăţământ îi tolerează şi chiar îi protejează astfel pe cinci dintre salariaţii şcolii care nu prea au ce face, dar cu toate acestea îşi încasează salariile lunar. Cei cinci “muncesc” pentru cei doar şapte elevi care sunt cazaţi în căminul şcolii, clădire care, în mod şocant, are pedagog, supraveghetor de noapte, spălătoreasă, şofer şi bucătăreasă. Ultima salariată nici nu are obiectul muncii deoarece unitatea de învăţământ nu are cantină de doi ani de zile, iar cele trei mese zilnice pentru cei 7 elevi căminişti sunt aduse de la o firmă de catering.

Semnatura eletronica CertDigital

 

Liceul din Bârseşti, cândva o unitate şcolară importantă, nu mai este de ceva vreme o adevărată unitate de educaţie. O dovedesc ilegalităţile numeroase depistate în şcoală, toate tolerate şi ascunse cu grijă de conducerea pedelistă a unităţii de învăţământ, ca şi nivelul de educare extrem de redus al elevilor. Cele mai grave ilegalităţi sunt însă legate de personalul şcolii, o parte ales pe sprânceană, chiar dacă unii nu au nici măcar obiectul muncii.

Căminul, umbrelă pentru “pile”

Cel mai bun exemplu este căminul de elevi al liceului. În urmă cu două decenii căminul nu făcea faţă numărului mare de solicitări pentru cazare, liceul cu profil agricol având mare căutare. Acum însă doar 7 elevi mai plătesc pentru cazare în cămin, liceenii ocupând doar 2 camere din clădirea cu etaj a unităţii şcolare. Acest lucru pare că nu are însă importanţă pentru conducerea “portocalie” a şcolii, care şi-a menţinut, în ciuda reclamaţiilor numeroase, în mod miraculos personalul căminului. Nu s-a discutat aici de reduceri de posturi deşi pentru şapte elevi este inexplicabil cum poate fi angajat un pedagog, un supraveghetor de noapte şi o spălătoreasă.

Bucătăreasă fără cantină

Ilegalităţile nu se opresc însă aici, mai sunt doi salariaţi care, în acte, prestează pentru cămin. Adică o bucătăreasă care nu găteşte deloc, asta deoarece şcoala nu mai are cantină, clădirea fiind retrocedată în urmă cu doi ani de zile. Mai mult, mâncare care compune cele trei mese care le este adusă, de luni până vineri celor 7 căminişti, este luată de la o firmă de catering din oraş. Cu toate acestea, bucătăreasa are salariul lunar. Ne întrebăm însă pentru ce?! Unitatea de învăţământ mai are şi şofer, unii spunând că este fiul unei foste salariate din Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, o “pilă” însă care a trebuit astfel servită. Şoferul a fost angajat pentru a căra cele necesare pentru cantină, aceiaşi cantină care nu mai există. Cantina s-a desfiinţat dar şoferul a rămas. El face câteodată şi pe portarul şcolii dar în general zice-se că stă la dispoziţia directoarei şcolii, Maria Dabelea, şi a personalului TESA din unitatea de învăţământ.

Personal de serviciu, numeros

Liceul mai are în componenţa personalului auxiliar şi patru femei de serviciu. Asta pe lângă cei cinci care nu prea au obiectul muncii. Directoarea Dabelea tolerează însă pe toată lumea şi pare că nu a auzit nimic de reduceri de cheltuieli ori de bugetarii care au fost trimişi acasă tocmai de partidul din care şefa şcolii face parte.

Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL