Investigatii

Sentință pentru profanare de cadavre sau morminte

 | 16 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Bărbatul de 47 de ani, din Turceni, reținut în luna august a anului trecut pentru profanare de morminte și furt calificat, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu. ”Constată că infracţiunile sunt concurente şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de trei luni, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv două luni, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de cinci luni. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 17 august 2016, până la 05 septembrie 2016. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză. Cu drept de apel”, a stabilit instanța.
Constantin Zamfirache este acuzat că ar fi distrus trei cruci din cimitirul din localitate, dintre care una era amplasată la mormântul fostei soacre. La 112 a sunat chiar socrul suspectului, care a constatat că ginerele i-ar fi furat și bicicleta din curte. Certurile erau frecvente între cei doi. Mai mult, anchetatorii stabiliseră, într-un alt dosar, ca ginerele să nu se apropie de tatăl soției sale și nici de locuința acestuia.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi de un bărbat de 67 de ani, din localitate, cu privire la faptul că un alt bărbat de 47 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinţei sale de unde ar fi sustras o bicicletă, după ce anterior ar fi provocat distrugeri la monumentul funerar din granit amplasat la mormântul soţiei sale. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că între cei doi exista o stare conflictuală mai veche, în prezent faţă de suspect fiind dispusă măsura controlului judiciar într-o altă cauză penală aflată pe rolul instanţei de judecată, acesta având şi interdicţia de a se apropia de persoana vătămată şi de locuinţa acesteia”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, în timpul cercetărilor.
Ulterior, oamenii legii au fost sesizaţi de alți doi localnici din Turceni, un bărbat de 56 de ani şi o femeie de 72 de ani, cu privire la faptul că ”suspectul ar fi provocat distrugeri şi la alte monumente funerare amplasate la mormintele aparţinătorilor din acelaşi cimitir”.
Profanarea, prin orice mijloace, a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL