Socialiştii cer o mobilizare colectivă împotriva corupţiei din Gorj

425

Conducerea Partidului Socialist Român Gorj şi-a exprimat compasiunea, ieri, pentru victimele din clubul bucureştean, fiind de părere că şi cetăţenii judeţului ar trebui să iasă în stradă, dar în mod corect nu influenţaţi de vreun partid politic. Gheorghe Dudău, liderul PSR Gorj, a menţionat că în anumite oraşe, în spatele protestatarilor s-au aflat politicieni care ar fi plătit scandarea unor lozinci pro-partidul din care făceau parte finanţatorii, lucru care ar fi de evitat la Târgu-Jiu, dacă manifestanţii chiar intenţionează să facă ceva după demersul lor. “Foarte mulţi români au făcut legătura între tragedie şi corupţie, iar acest lucru s-a exprimat aproape în totalitate în ultimii 26 de ani”, a declarat Dudău, trăgând un semnal de alarmă în legătură cu faptul că în faţa noastră ar fi o “dezorganizare organizată”.
protest (1)Miercuri seară în jur de 500 de protestatari au ieşit şi pe străzile din Târgu-Jiu, scandând lozinci împotriva corupţiei din instituţiile statului. Manifestanţii s-au adunat în centrul municipiului, în Piaţa Prefecturii şi au plecat apoi în marş către mai multe zone din oraş, blocând la un moment dat circulaţia pe una dintre cele mai circulate artere. Aceştia s-au oprit la biserica din apropierea Spitalului 700 şi au lăsat un banner pe care este scris “Vrem spitale, nu catedrale”.
protest (2)Protestatarii purtau, miercuri seara, pancarte şi bannere pe care erau scrise mesaje precum: “Afară cu hoţii din ţară”, “Nepăsarea ucide”, “Toate partidele, aceeaşi mizerie!”.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here