Investigatii

Șofer anchetat, după ce a lovit și a fugit

10 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii  |  280 vizualizari

Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a pus, duminică, Poliția pe jar, după ce a produs un accident rutier pe raza comunei Lelești și a fugit de la fața locului. Din cercetările efectuate de agenți a reieșit faptul că șoferul, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D, din direcția Arcani spre Târgu-Jiu, ”pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din comuna Lelești. După producerea evenimentului conducătorul autoturismului care a produs accidentul rutier, a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție”.
În urma verificărilor a fost identificat autorul accidentului, bărbatul de 37 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. ”Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL