Investigatii

Şoferi beţi, depistaţi în trafic de poliţişti

 | 21 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Mai mulţi conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi băuţi la volan. Ei sunt acum cercetaţi fie pentru conducere sub influenţa alcoolului, fie pentru refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Semnatura eletronica CertDigital

Cea mai mare concentraţie de alcool în aerul expirat a fost constatată în cazul unui tânăr de 23 de ani, din Filiaşi, tras pe dreapta de poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti. “Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au identificat în trafic un tânăr, de 23 de ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, în timp ce conducea pe D.J. 661, localitatea Ţânţăreni, un autoturism, având o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a luat măsura conducerii acestuia la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Orăşenesc Filiaşi, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, ocazie cu care acesta a refuzat categoric recoltarea”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pe numele tânărului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Un alt şofer, un bărbat de 42 de ani, din Ţicleni, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 661 localitatea Târgu Cărbuneşti, având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot pentru conducere sub influenţa alcoolului este cercetat şi un bărbat de 56 de ani, din Peştişani, prins de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgu-Jiu în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67 D localitatea Peştişani, având o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şi băut şi fără permis
Dosar penal a mai fost întocmit şi pe numele unui tânăr din Baia de Fier, prins conducând un autoturism pe drumurile publice, deşi nu avea permis. Mai mult, acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea pe D.J. 675 localitatea Alimpeşti, un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Conducătorului auto i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat în mai multe rânduri, refuzând totodată şi recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL