Investigatii

Şoferul care a omorât o femeie la Turcineşti, după gratii: “A aruncat victima peste firele de electricitate”

 | 18 ianuarie 2012, 17:47 | 0 comentarii | 

Picture 046Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Turcineşti a fost reţinut ieri şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, asta după ce instanţa de judecată l-a condamnat la executarea unei pedepse de trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

Semnatura eletronica CertDigital

Beuran Eduard George, tânărul din Turcineşti vinovat de moartea unei femei în vârstă de aproximativ 70 de ani şi de rănirea gravă a nepoatei acesteia, a fost condamnat iniţial de către Judecătoria Târgu-Jiu la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de 7 ani. Avocatul victimelor nu a fost însă mulţumit de decizia magistraţilor şi a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova, magistraţii doljeni condamnându-l pe Beuran la trei ani de închisoare cu executare. Decizia aceasta i se pare corectă avocatului victimelor, care consideră că astfel s-a făcut un „act de dreptate”. Tânărul a fost luat ieri de acasă de către poliţiştii din Bumbeşti-Jiu, după ce Judecătoria Târgu-Jiu a transmis poliţiştilor mandatul de executare a pedepsei închisorii, prin care acesta a fost condamnat la executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor. Accidentul în care o femeie a murit iar o alta a fost grav rănită s-a produs în luna aprilie 2011, pe raza localităţii Turcineşti. Deşi iniţial tânărul a părăsit locul accidentului, acesta a revenit după mai bine de o oră, când poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au descoperit că avea o alcoolemie mult peste limita legală. “Din probatoriul administrat, s-a reţinut că în data de 22.04.2011, în jurul orei 17:55, B.E.G. în timp ce conducea un autoturism pe DJ 664, în localitatea Turcineşti, a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane şi vătămarea corporală gravă a altei persoane, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Revenind la locul accidentului, B.E.G. a fost testat cu aparatul etilotest la orele 19:19, rezultând o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Valoarea alcoolemiei, stabilită în urma prelevării probelor biologice a fost de 1,60 %o la orele 19:45, respectiv 1,40 %o la orele 20:45”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Cele două victime plecaseră de acasă pentru a cumpăra ceva de la magazin, în momentul în care au fost pur şi simplu spulberate de o maşină. Impactul a fost atât de puternic încât cele două femei au fost aruncate peste firele de electricitate. Bătrâna a murit pe loc, în timp ce nepoata sa a stat luni întregi în spitale, rămânând imobilizată la pat ca urmare a accidentului. George Beuran a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând a fi încarcerat în penitenciar pentru executarea pedepsei.

R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL