Stănculete: “Centrala termică a spitalului a fost un Ferrari cu tobă de eşapament de Dacia!”

318

Pagina 5Centrala termică a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu care a explodat de două ori în două săptămâni a funcţionat precum un Ferrari cu o tobă de eşapament de Dacia, aşa explică managerul instituţiei deflagraţiile. Adică, din lipsă de bani, s-a încercat o impovizaţie, au fost puse cazane noi pe un sistem al centralei termice vechi de 40 de ani.

Ca să nu mai aibă şi cea de-a treia explozie, conducerea Spitalului a luat măsura de a înlocui aproape totul din centrala termică. Investiţia este uriaşă, dar conferă siguranţa că centrala nu va sări din nou în aer.

De duminică dimineaţa, de când centrala termică a explodat pentru a doua oară în două săptămâni, apa caldă şi căldura nu mai este asigurată în spital de la aceasta. Comisia care a venit să verifice de ce tot bubuie centrala spitalului a ajuns la concluzia că aceasta nu mai poate funcţiona. Explicaţia exploziilor a fost dată de managerul Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu: “E ca şi cum îţi iei un Ferrari şi pui pe el o tobă de eşapament de Dacia, la noi s-a spart tuba de eşapament”, a precizat Vasile Stănculete.

Alte piese la centrală!

Adică, piese noi, respectiv cazanele centralei au fost puse pe vechile componente ale centralei. Improvizaţia n-a ţinut şi astfel s-a ajuns ca periodic centrala să cedeze. “Cazanele au fost noi, nefolosite, luate de la Târgu-Cărbuneşti. S-au instalat cazanele aici, dar coşurile au rămas cele vechi. Din punctul de vedere al specialiştilor s-a ajuns la concluzia ca la fiecare cazan să aibă un coş nou, deci fiecare cazan cu coşul lui. Nimeni nu şi-a dat seama că aceste cazane trebuie să aibă evacuarea proprie. Ne gândim şi la sistemul de aprindere şi trebuie să luam alte arzătoare şi partea de automatizare. Sumele pentru investiţii sunt mari”, a mai precizat Vasile Stănculete.

Încălzire cu alte surse!

În spital, însă, căldura este asigurată acum cu calorifere electrice. Improvizaţiile sunt acum anchetate de procurori. Chiar dacă pagubele sunt infime în urma exploziei, pericolul social al evenimentului este însă mare. Până când piesele de la centrală vor fi înlocuite şi până când vor fi construite alte coşuri de evacuare a gazelor din centrală, în Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu căldura se va face cu alte surse, cele electrice.

Gabriela Mladin

Dosarul “Explozia”, în cercetare

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a fost constituită o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul petrecut la data de 08.01.2012 la spitalul din localitate, unde a avut loc o explozie, comunică Ministerul Public. Din primele cercetări a reieşit faptul că explozia produsă a fost rezultatul unor acumulări de gaze nearse pe coşul de evacuare al centralei spitalului, fără a fi înregistrate victime. Ca urmare a deflagraţiei s-au produs pagube materiale în valoare de 100 lei (cinci geamuri de la camera centralei termice fiind sparte). Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

A.S.

Hrana bolnavilor de la Spitalul Judeţean, preparată la gaze

După deflagraţia produsă duminică la centrala Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu, conducerea unităţii medicale, şi-a pus problema unde se va prepara hrana bolnavilor, cu atât mai mult cu cât gazele au fost oprite. S-a luat în calcul ca mâncarea să fie gătită la Spitalul ,,Tudor Vladimirescu” ca în final să se utilizeze tot maşinile de gătit ale unităţii spitaliceşti. “Nu a fost nicio problemă cu mâncarea pacienţilor deoarece s-a gătit în bucătăria spitalului, instalaţia de gaze fiind separată. Am luat în calcul şi să se facă mâncarea în altă parte dar în final specialiştii au spus că nu este nicio problemă şi că se poate găti şi la spital. Nu am avut astfel probleme cu mâncarea iar cu căldura ne-am descurcat. Cred că săptămâna viitoare o să meargă iar centrala”, a declarat directorul Vasile Stănculete.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here