Start de campanie pentru PSD Gorj cu flyere şi broşuri

471

Organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale din data de 5 iunie. Dacă în prima zi de campanie – 6 mai, staff-ul PSD Târgu-Jiu s-a ocupat de afişajul pe panourile electorale, în aceste zile membrii organizaţiei municipale s-a deplasat în cartierele din Târgu-Jiu pentru a prezenta programul echipei lui Florin Cârciumaru, candidatul PSD pentru fotoliul de primar.

Campania electorală a debutat cam timid în data de 6 mai în rândul social-democraţilor. Dacă iniţial, membrii PSD Târgu-Jiu s-au ocupat doar de afişajul electoral pe panourile puse la dispoziţie de administraţia locală, de la începutul acestei săptămâni, s-au iniţiat deplasările în teritoriu. “Este un astfel de început pentru că legea electorală este una destul de restrictivă şi, începând cu această campanie, este o lege electorală care interzice tot felul de lucruri, dar, nu putem avea o altă atitudine decât una de respect faţă de lege şi acest lucru s-a văzut şi se va vedea în ceea ce priveşte organizaţia PSD Târgu-Jiu. Pentru vineri, prima zi de campanie electorală, la fel ca şi în anii trecuţi, organizaţia PSD Târgu-Jiu a făcut tot posibilul ca începutul de campanie să fie respectat prin afişajul pe care ni l-a permis legea. Am făcut imediat un afişaj pe panourile electorale pe care Primăria Municipiului Târgu-Jiu ni le-a pus la dispoziţie, dar nimic mai mult pentru că a fost şi o sărbătoare religioasă. Sfârşitul de săptămână a fost unul mai liniştit, în schimb, începând de luni 9 mai, organizaţia PSD Târgu-Jiu a dat startul aşa cum se cuvine campaniei electorale. Împreună cu echipa de campanie, Florin Cârciumaru, candidatul PSD, şi organizaţia Târgu-Jiu, s-au început deplasările în municipiu, cu ocazia cărora să putem avea acele variante de a lua contact cu cetăţenii municipiului pe întreaga suprafaţă a Târgu-Jiului pentru că ne interesează să facem cunoscut programul candidatului şi programul echipei PSD Târgu-Jiu. În acelaşi timp şi aceeaşi măsură, ne interesează şi problemele pe care le putem discuta cu cetăţenii oraşului nostru, probleme care interesează pe fiecare în funcţie de zona în care avem deplasarea. Sunt probleme specifice zonelor, le preluăm în funcţie de importanţa şi perioada de timp pe care o necesită fiecare problemă. Este un program de 4 ani, respectiv 2016-2020, în care ne vom ocupa de rezolvarea problemelor cetăţenilor, dezvoltarea şi continuarea investiţiilor pe care le avem începute cât şi probleme, proiecte, investiţii de viitor, care să conducă mai departe la dezvoltarea municipiului din toate punctele de vedere. Avem diferite domenii pentru care am creionat programul nostru, probleme care au fost în mare parte discutate şi cu cetăţenii municipiului”, a declarat preşedintele PSD Târgu-Jiu, Aurel Popescu.

campanie2Buget de 600.000 de lei
Reprezentanţii organizaţiei judeţene a PSD au anunţat, ieri, că bugetul pentru alegerile locale de luna viitoare la nivel de Gorj este de circa 600.000 de lei. În teritoriu, se va merge pe împărţirea de flyere şi broşuri cu programul creionat de fiecare candidat PSD la primăriile din judeţ.
“Ne ocupăm în această perioadă de afişaj. Am distribuit afişele în fiecare localitate în parte în aşa fel încât să se cunoască toţi candidaţii pe care PSD îi are în fiecare localitate. În perioada următoare, vom merge, aşa cum face şi organizaţia municipală, cu materiale electorale permisive, adică broşuri, pliante, flyere.
Nu ne vom abate de la această lege şi vom fi foarte calculaţi în ceea ce priveşte toate cheltuielile. Avem un buget total, la nivel de judeţ şi nu vom face nicio cheltuială în afara acestui buget. Cu siguranţă, până la sfârşitul campaniei se va putea observa că nu vor fi probleme în ceea ce ne priveşte pe noi, însă vom sesiza atunci când celelalte formaţiuni politice încearcă într-o formă sau alta să se abată de la această lege. Este pentru prima dată când vorbim despre o lege clară care stipulează ce anume avem voie să dăm electoratului în campania electorală. Este momentul în care putem duce o luptă a proiectelor, care să fie în avantajul cetăţeanului. Renunţăm la orice alt material şi mergem pe aceste materiale de campanie. Bugetul de care se bucură PSD Gorj este în jur de 600.000 de lei. Aici intră bugetele consiliilor locale, ale fiecărui candidat la funcţia de primar şi bugetul pentru lista de consilieri judeţeni şi bugetul organizaţiei municipale Târgu-Jiu, a consilierilor şi al candidatului pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu. Toate cheltuielile se vor realiza doar în baza acestui buget. Mă bucur că am reuşit la nivel de organizaţie să realizăm o legătură între candidaţi, Consiliu Local şi Consiliu Judeţean, pentru că materialele date până în acest moment sunt afişele candidatului, consilierilor locali şi afişe cu candidaţii noştri la Consiliul Judeţean. Mai avem un atu în sensul că, în momentul de faţă, sunt în exerciţiu 45 de primari şi aceştia au ce spune în faţa electoratului. Au realizări pentru că fiecare a muncit pentru comunitatea pe care o reprezintă şi fiecare a reuşit să realizeze proiectele pe care cetăţenii le-au cerut în localităţile lor. Ne bucurăm că putem veni în faţa cetăţenilor cu proiecte clare care s-au realizat şi, pe mai departe, fiecare şi-a structurat un proiect-program pentru următorii 4 ani, care conţin proiecte viabile, realiste”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Borduşanu.
I.M.

campanie3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here