Tată și fiu reținuți pentru șantaj și cămătărie

393

Doi bărbați din municipiul Târgu-Jiu, tată și fiu, s-au ales cu cătușe la mâini după ce au avut neșansa să fie denunțați la Poliție și Parchet pentru că ar fi practicat cămătăria. Anchetatorii au organizat miercuri seara un flagrant chiar la mall-ul din oraș, unde cei doi își făceau veacul, în așteptarea unor clienți dornici să joace la jocurile de noroc și să se împrumute la ei după ce pierdeau suficient de mulți bani. Ion Marin, de 58 de ani, a fost reținut de anchetatori chiar în timp ce primea 5200 de lei de la cel care l-a denunțat, tranzacția efectuându-se în toaleta complexului comercial. Mascații au dat buzna peste cei doi și l-au ridicat pe cămătar, după care au mers acasă la acesta, nu mică fiindu-le mirarea când au descoperit, pe lângă diverse sume de bani, și un pistol pe care Gheorghe Marin, de 35 de ani, îl ținea ascuns într-o sobă.
“Poliţişti au efectuat o percheziţie la domiciliul celui în cauză, unde au identificat un alt bărbat, de 35 de ani, care deţinea fără drept o armă letală, două încărcătoare şi şase cartuşe, astfel acesta săvârşind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a comunicat ieri IPJ Gorj, la sfârșitul zilei cei doi urmând să fie prezentați unei instanțe de judecată cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii se așteaptă acum ca și alte persoane care au luat bani de la Marin, zis Chimiță, să vină și să depună plângere, cazurile de camătă reclamate la Poliție sau Parchet fiind destul de rare la nivel de județ, puține dintre victime având curajul să solicite o anchetă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here