Taximetrist de ocazie, amendat de poliţişti

472

Un bărbat de 64 de ani, din Rovinari, a fost amendat de poliţişti după ce a fost prins transportând persoane contra cost, fără a fi autorizat în acest sens.

Având în vedere frecventele încălcări ale legislaţiei în vigoare referitoare la transportul în regim de taxi şi cel de persoane cu autovehicule având capacitatea de transport cuprinsă între 5 şi 9 locuri, poliţiştii gorjeni au efectuat activităţi specifice în scopul prevenirii şi combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale de către această categorie de participanţi la trafic. Cu această ocazie, oamenii legii au depistat şi amendat un bărbat de 64 de ani, care făcea pe taximetristul, fără a avea acest drept. „La data de 19 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Rovinari şi Postului de Poliţie Bîlteni, au depistat în trafic un bărbat, de 64 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism proprietate personală, pe D.N. 66, localitatea Bîlteni, din direcţia Rovinari către Turceni, efectuând transport rutier de persoane contra cost, respectiv transportând un număr de trei persoane, fără a deţine autorizaţie taxi. Faţă de cel în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1.000 de lei conform Legii nr.38/2003, iar ca măsură complementară a fost suspendat dreptul de utilizare al vehiculului pentru o perioadă de 6 luni şi reţinut certificatul de înmatriculare şi cele două plăcuţe de înmatriculare”, a anunţat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here