Taximetrist sancţionat pentru munca la negru

478

Echipele Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a efectuat în ultima săptămână 33 de controale, din care 31 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În urma verificărilor, a fost depistat un angajator din municipiul Motru care desfăşura la negru activitate de taximetrie, în consecinţă fiind sancţionat contravenţional de către inspectorii de muncă cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei.
„Au fost aplicate în total șapte sancţiuni contravenţionale la cinci angajatori, în valoare de 15.000 de lei, amenzile fiind aplicate pentru: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; neînmânarea către salariat a unui exemplar a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal”, se arată într-un comunicat emis de conducerea ITM Gorj.
Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat săptămâna trecută un număr de 21 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost depistate 21 neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 de lei. Controalele efectuate au urmărit în principal modul de realizare a măsurilor dispuse în verificările anterioare. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente, nepurtarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie (EIP).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here