Transportul de persoane în regim de taxi, verificat de poliţişti

349

Peste 100 de autovehicule au fost trase pe dreapta, în cursul unei singure zi, de către poliţiştii gorjeni, în cadrul unei acţiuni pentru verificarea legalităţii transportului de persoane în regim de taxi şi combaterea transportului ilicit de persoane. Pe parcursul acestei acţiuni, oamenii legii au aplicat amenzi în valoare totală de peste 32.000 de lei.

În cursul zilei de 27 octombrie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului de persoane în regim de taxi şi combaterea transportului ilicit de persoane.
La activităţile efectuate au participat 28 de poliţişti, din care 18 din cadrul structurilor de poliţie rutieră şi 10 de la ordine publică, fiind controlate peste 100 de autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat zeci de sancţiuni în valoare totală de peste 32.000 de lei. „Având în vedere frecventele încălcări ale legislaţiei în vigoare referitoare la transportul în regim de taxi, cât şi cel de persoane cu autovehicule având capacitatea de transport cuprinsă între 5 şi 9 locuri, poliţiştii gorjeni au efectuat activităţi specifice în scopul prevenirii şi combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale de către această categorie de participanţi la trafic. Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale, din care 55 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulaţia pe drumurile publice, patru pentru nerespectarea normelor Legii 38/2003 privind transportul persoanelor în regim de taxi şi trei pentru alte acte normative, în valoare totală de 32.005 lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere, trei certificate de înmatriculare pentru stare tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor şi au constatat trei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, din care una pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi două pentru conducere sub influenţa alcoolului”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Amenzi de 11.000 de lei pentru 11 conducători auto
Reprezentanţii IPJ Gorj au mai menţionat faptul că de la începutul anului 2015 şi până în prezent au fost identificaţi 11 conducători auto care au efectuat în mod repetat transport rutier public de persoane, contra cost, fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare şi s-a luat măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de șase luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here