Trei tineri, răniţi într-un accident de circulaţie

441

Un tânăr de 20 de ani, din Negomir, şi două tinere din comuna Borăscu au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulaţie. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de carosabil.

Accidentul a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 05:10, pe raza comunei Drăgoteşti. Potrivit poliţiştilor, tânărul de 20 de ani aflat la volanul autoturismului a intrat cu viteză prea mare într-o curbă şi a pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un copac, fapt ce a dus la rănirea sa şi a altor două tinere aflate în maşină. „Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat de 45 ani, din comuna Drăgoteşti, despre faptul că pe raza localităţii s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de echipa operativă constituită la nivelul subunităţii de poliţie s-a constatat că S.V.B., de 20 ani, din comuna Negomir, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 673/A, pe raza comunei Drăgoteşti, din direcţia Mătăsari în direcţia  Borăscu, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto şi a două tinere în vârstă de 20 ani, ambele din comuna Borăscu, pasagere în autoturism”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei trei tineri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din verificări a rezultat că autoturismul implicat în accident era neînmatriculat în circulaţie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au constituit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

Atenţie la viteză! 
Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra faptului că viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic continuă să genereze multe accidente rutier. Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă şi determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză. Pericolul de implicare a participanţilor la trafic în accidente rutiere soldate cu consecinţe grave, având drept cauză „viteza”, există nu numai atunci când autovehiculele sunt conduse cu o viteză superioară limitei legale, dar şi în situaţiile în care viteza nu este adaptată la condiţiile de drum, chiar dacă se încadrează în limitele impuse de lege.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here