Trimisă în judecată pentru că şi-a omorât fostul iubit

393

crima balteni 4 insProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au finalizat ancheta în cazul morţii din toamna anului trecut a unui bărbat din Bâlteni înjunghiat cu un cuţit de fosta sa concubină. Incidentul a avut loc într-o casă din centrul localităţii amintite, Stan Velian fiind ucis de Florica Berlea, femeia care cu câţiva ani înainte băgase cuţitul şi în fratele său.

Atunci însă victima a supravieţuit şi cazul nu a fost raportat la Poliţie, Florica fiind iertată. Acum femeia se afla la un alt iubit al său, iar aici venise şi Velian, împreună cu un alt localnic. La lăsarea serii cu toţii s-au uitat la un meci de fotbal, timp în care golurile au fost consumate cu nişte ţuică. La un moment dat, localnicul a plecat la el acasă, iar iubitul femeii a mers în sat după ţigări, la întoarcere apucând doar să vadă cum fostul concubin pică înjunghiat din picioare. Victima a fost târâtă ulterior în stradă, până la locuinţa unor vecini, unde femeie acuzată de omor a început să ţipe ca din gură de şarpe că bărbatul are nevoie de ajutor. Totul era însă doar circ, pentru că cel pe care îl înjunghiase îşi dăduse deja duhul. “Între orele 1,20 -1,45, P.G. a plecat să cumpere ţigări de la un cafe-bar aflat pe DE 79, aspect ce rezultă din vizionarea înregistrărilor de pe sistemul video cu circuit închis al Primăriei Bîlteni. În această perioadă de timp, între inculpată şi victima S.V. au intervenit discuţii contradictorii, prilej cu care inculpata Berlea Florica a aplicat victimei Stan Velian o lovitură cu cuţitul în zona pectorală stângă, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă în cavitatea toracică, cu interesarea cordului şi a plămânului stâng, ce a avut ca urmare decesul victimei. La revenirea în locuinţă, P.G. a găsit-o pe inculpată stând pe patul de la intrarea în cameră, având în mână cuţitul pe lama căruia se observa sânge iar victima se afla lângă sobă, în picioare, însă imediat s-a prăbuşit la podea. Inculpata a aruncat cuţitul într-o cutie de carton aflată sub masa de lângă fereastră şi a spus concubinului său că a tăiat victima cu cuţitul”, menţionează Parchetul într-un comunicat de presă. Dosarul în care Florica Berlea este judecată în stare de arest preventiv pentru omor a fost înaintat Tribunalului Gorj.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here