Investigatii

Turist din Sibiu, rătăcit în Defileul Jiului

 | 21 mai 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Un bărbat de 62 de ani, din Sibiu, care călătorea cu trenul pentru a ajunge la Mănăstirea Lainici, a sunat, vineri seara, la 112, după ce s-a rătăcit în Defileul Jiului. Acesta a coborât mai devreme din tren, crezând că a ajuns la destinație.
„În jurul orei 21.30, ISU Gorj a fost alertat pe numărul unic pentru apeluri de urgențe 112, de către un bărbat în vârstă de 62 de ani, din orașul Sibiu, care semnala faptul că este rătăcit în zona Lainici. Bărbatul călătorea cu trenul spre mănăstirea Lainici, trenul a oprit pentru câteva momente, înainte să ajungă în gară, iar bărbatul a coborât, crezând că a ajuns.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Bumbești-Jiu, care după aproximativ două ore de căutări l-a găsit pe bărbat.
Intervenția a fost una foarte dificilă, având în vedere întunericul și faptul că bărbatul a rămas fără baterie la telefonul mobil. Acesta a fost condus de către salvatori la Mănăstirea Lainici, acolo unde intenționa să ajungă”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL