Un singur arestat după încăierarea generală din club

561

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis ca doar Gheorghe Boris, tânărul de 19 ani, din Bengeşti-Ciocadia, acuzat că a lovit cu briceagul un minor de 17 ani, în timp ce se aflau într-un club, din Novaci, să rămână în arest. Acesta a contestat măsura privativă de libertate, luată iniţial la Tribunalul Gorj, însă acţiunea sa a fost respinsă joi. Hotărârea este definitivă. „Respinge, ca nefondată, contestaţia. Obligă pe contestator la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a stabilit instanţa din Bănie.
Suspectul de etnie romă a fost apărat de avocatul său, Narcis Nădrag. Acesta a susţinut că petrecăreţii din Novaci ar fi început conflictul, iar clientul său ar fi scos briceagul doar ca să se apere. „Ei au debutat conflictul, ei au fost cei care au agresat, într-adevăr s-a aplicat de către clientul meu o lovitură de cuțit, dar din punctul meu de vedere, și pe această cale rog organele competente să facă ancheta așa cum trebuie făcută și să cerceteze, mai există cel puțin o infracțiune de tentativă de omor, tatăl minorului lovește cu sticla în cap. Lovitura de cuțit s-a produs spre finalul conflictului, după ce fiul și-a văzut tatăl și unchiul căzut”, a declarat Narcis Nădrag.
Încăierarea a avut loc pe 5 februarie. Miercuri, alţi 10 clienţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior însă fiind eliberaţi.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here