Vadim a luat 1834 de voturi la Târgu-Jiu, pe judeţ aproape 7000

517

Preşedintele PRM, Vadim Tudor, se bucură, în continuare, de aprecierea gorjenilor, dovadă că la primul tur al alegerilor prezidenţiale a obţinut aproape 7000 de voturi la nivelul judeţului. Cele mai multe voturi le-a câştigat în oraşe, la Târgu-Jiu, unde a luat 1834, urmat de Motru cu peste 400 de voturi şi de Rovinari cu 343. În restul oraşelor, Tribunul a luat, în fiecare, peste 100 de voturi. Cap de afiş stau şi comunele: Cătunele, Peştişani, Licurici, Urdari, Vladimir, Dragoteşti, Câlnic, Bumbeşti-Piţic, Brăneşti şi Bălăneşti. În aceste localităţi, Vadim Tudor s-a apropiat de 10%. “Chiar dacă am crescut ca număr de voturi de la ultimele alegeri şi suntem peste media pe ţară obţinută de PRM, se putea şi mai bine, motiv pentru care vom face o analiză la nivelul organizaţiilor, în perioada imediat următoare. Lupta nu a fost simplă, mai ales că Gorjul este considerat drept fieful lui Victor Ponta, candidat la prezidenţiale şi preşedinte al celui mai mare partid din România, dar, în ciuda resurselor financiare ale adversarilor noştri politici am reuşit să fim şi de această dată pe placul gorjenilor şi să ne bucurăm de aprecierea lor”, a declarat Gheorghe Bucălăete, preşedintele PRM Gorj.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here