Investigatii

Verdict pentru agresorul lui Mornea

14 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii  |  51 vizualizari

Bărbatul, care l-a luat la bătaie pe Constantin Mornea, gorjeanul acuzat pe nedrept că a comis o crimă, a fost condamnat acum de instanța de judecată pentru faptele sale. Nicolaie Tuțudan a fost acuzat de lovire sau alte violențe, iar magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești l-au găsit vinovat, dispunând condamnarea lui penală, pedeapsa nefiind una care îl trimite însă în spatele gratiilor. “Condamnă pe inculpatul Ţuţudan Nicolaie la pedeapsa amenzii de 3 150 lei (210 zile-amendă*15 lei zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii lovire şi alte violenţe. Atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare”, au hotărât judecătorii.
Inculpatul ar trebui să facă rost de bani și pentru a-i plăti victimei sale despăgubiri, Mornea declarând anterior că banii pe care ar urma să îi încaseze îi va dona unei persoane nevoiașe. “Respinge capătul de cerere cu privire la obligarea inculpatului la plata daunelor materiale ca neîntemeiat. Obligă inculpatul Ţuţudan Nicolaie la plata către partea civilă a sumei de 1200 de lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (urmărire penală, camera preliminară şi judecată)”, a mai decis instanța. Verdictul de acum nu este definitiv, putând fi contestat.
Mornea este gorjeanul, care l-a sfârșitul lui 2013, a fost reținut și arestat preventiv pentru 9 zile pe motive că și-ar fi ucis un vecin, victima fiind găsită în stradă, plină de lovituri. Inițial, anchetatorii au considerat că este un accident rutier, dar soția mortului și o vecină au declarat altceva la audieri, ulterior retrăgându-și declarațiile și recunoscând că au mințit. În acest interval de timp, Mornea a stat în spatele gratiilor, fiind considerat suspect de crimă, ulterior cele două femei fiind condamnate la închisoare cu executare pentru minciunile spuse anchetatorilor. După ce a fost pus în libertate, Mornea s-a întâlnit cu Tuțudan pe ulițele satului și a fost luat la bătaie, el declarând că agresorul i-a reproșat că este criminal, o acuzație de care acesta va scăpa cu greu, deși s-a dovedit că nu are vreo legătură cu moartea vecinului său, cazul acelui deces nefiind însă rezolvat de anchetatori nici până în prezent.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL