Verdict pentru hoții de moaște

459

Cei doi tineri de 26, respectiv 28 de ani, acuzați că, pe 15 martie, au sustras mai multe bunuri dintr-o biserică din Rasovița, au fost trimiși în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Daniel Nicolae Eftenie si Jan Bogdan Unghianu sunt acuzați de furt calificat, după ce anchetatorii au stabilit că au luat din lăcașul de cult o cununie din aluminiu pentru mire, doua cutii cu cărbune și tămâie parfumată, o linguriță folosită pentru împărtășanie și o cutie de argint în care se aflau moaște. Reprezentanții Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril s-au constituit parte civilă în proces. Preotul a refuzat să spună despre ce moaște este vorba. Dosarul se află la Judecătoria Târgu-Jiu, iar instanța a decis ca inculpații să rămână în arest în18 timpul procesului, măsura fiind contestată. Vineri, cei doi au aflat verdictul, la Tribunalul Gorj. Instanța le-a respins acțiunea și i-a trimis după gratii. Aceștia sunt bănuiți și că au sustras bijuterii în valoare de 4.500 de lei dintr-o locuință de la Ursați.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here